Erorile în argumentarea logică au ca bază o discrepanță majoră între datele de intrare și concluzie. Ca un calculator căruia îi cerem un calcul matematic și ne dă ca rezultat o poveste sau chiar o poezie – nu neapărat frumoasă…
Deși, ne lăudăm că suntem ființe raționale și conștiente, de foarte multe ori cădem pradă acestor erori – intenționate sau nu.
Iată doar câteva exemple ușor de recunoscut, în orice discuții, de la subiectele cele mai banale la deciziile importante (cel mai ușor sunt observabile în media și în politica actuală):
- Apelul la Emoții – rușinea, vinovăția, mila, frica, revolta (furia) sau mândria fiind cele mai ușor de activat, ca apoi să urmăm sau să susținem până în pânzele albe o părere, o idee.
- Argumentul pantei alunecoase (sau al drobului de sare din povestea lui Ion Creangă), care începe cu faimoasa expresie ”și dacă…?” care apoi sugerează câte nenorociri (apelul ”justificat” la frică) se pot produce una după alta. Eroarea de logică aici este lipsa evaluării probabilității evenimentelor și lipsa intenției, curajului, responsabilității de a face o schimbare, fie ea (sau mai ales) de perspectivă.
- Autoritatea este adeseori acceptată sau utilizată ca argument, chiar dacă pentru situația de față lipsesc argumentele și datele reale. ”Experții, specialiștii, oamenii de știință, au întotdeauna dreptate”. Dar au și intenții bune…?
- Bandwagon – apelul la popularitate de tipul ”toată lumea știe că…”. Pe cât de confortabil ne simțim cănd suntem ”în rândul lumii”, pe atât de expuși suntem să ne compromitem Autenticitatea, valorile reale și respectul de sine.
- Eroarea adevărului de mijloc – când o poziție este desființată doar pentru că adevărul ”trebuie” să fie la mijloc.
- Eroarea erorii logice – când se respinge o afirmație pentru greșeli de formulare sau de expunere.
- Ad Hominem – atacă persoana – prin ironie, discreditare, ”nod in papură” – ca să ii minimizezi valoarea argumentelor.
- Argumentul Tu Quoque – este tot un atac la persoană, când hoțul strigă hoțul, când răspundem la o critică cu o altă critică (de genul ”dar nici tu nu ești mai bun” sau ”dar și tu ai greșit”).
- Întrebarea pre-încărcată – când exista deja o presupunere în formularea întrebării, astfel încât, orice răspuns îl va face pe ”acuzat” să pară vinovat. Aici se încadrează uneori pornirea de la o ipoteză eronată, ca bază pentru a demonstra că nu există alternative.
- Neîncrederea personală – când lipsa capacității de a înțelege sau de a accepta o idee devine argument pentru a o refuza.
Putem pune pe seama educației insuficiente sau a ”lenei” de a gândi cele peste 70 de tipuri de erori de logică identificate și catalogate până acum. Dar cel mai adesea chiar și noi ne folosim de ele la fel cum și alții le folosesc împotriva noastră, ca de niște arme, într-un permanent război de control, dominare și manipulare. Ne mai mirăm că suntem stresați sau… stresori?
Măcar să devenim CONȘTIENȚI când le facem noi înșine sau când alții le folosesc ca argumente, ca să ne convingă (sau ca să ne învingă…)! Conștientizarea este primul pas și cel mai important.
Apoi urmează exercițiul Alegerilor pentru propria Viață (nu electorale…). Într-o societate din ce în ce mai radicală, în care suntem etichetați și judecați pe principii de tipul ”dacă nu zici sau faci ca noi ești împotriva noastră”, este necesar mult Curaj ca să rămâi Autentic și fidel propriilor convingeri, propriei rațiuni, fie ea chiar și supusă greșelii. Riscul de a greși stă la baza experienței ca o cale de învățare rapidă și puternică.
Avalanșa de informații semi sau gata preparate, de cele mai multe ori reîncălzite (preluate și trunchiate prin copy-paste), atent ”ambalate” ca să ne capteze atenția de la esențial, un fel de ”fast food” servit de ”influenceri”, falși sau tendențioși experți sau chiar unisonul colectiv, ne-au obișnuit să nu mai verificăm logic și cu bun simț nici cele mai simple date, argumente, raționamente pe baza cărora luăm decizii zilnice sau chiar foarte importante pentru viețile noastre.
Este suficient ca informațiile, ideile altora să ”sune bine”, să nu ne deranjeze din zona noastră de confort (obișnuința), să nu prezinte vreun pericol de a fi ”arătați cu degetul” sau ”ce o să zică lumea?”, cel mai bine ar fi să ne confirme chiar valorile (sau valoarea personală), – ca să le înghițim pe nemestecate, să ne bazăm pe ele ca pe niște adevăruri absolute, arme cu care ne putem apăra oricând și oricât status-quo-ul.
Ce ne facem când vine Viața, Realitatea și ne arată că ceva miroase a putred (foarte aproape, nu în Danemarca)? Ceva începe să ne doară, nu ne mai ies analizele, nici măcar balanța financiară, așteptările se taie singure de pe lista profețiilor care trebuiau să se autoîmplinească, oamenii din jur par că nu ne mai apreciază ca pe vremuri, chiar și oglinda parcă ne trădează. Nu mai vorbim de cântar…
De obicei dăm vina pe orice și oricine este în exterior: vremurile, guvernul, șefii, țara, dușmanii poporului sau chiar planeta pe care avem ”ghinionul” să trăim… Fatalitate! Întotdeauna noi am fi fost mai fericiți dacă ”alții”, ”soarta” sau Viața însăși nu ne împiedicau. Găsim întotdeauna, în afară, pe altcineva căruia să îi cedăm responsabilitatea pentru propria bunăstare, sănătate, fericire.
Starea de Victimă inconștientă, aparent fără nici o vină, este una dintre cele mai grave erori de logică care ne afectează existența. Întrebarea ”eu ce pot să fac?”, dacă ar fi pusă cu intenția reală de a ne risca convingerile, așteptările, iluziile, ar deschide întotdeauna căi nebănuite spre mai bine.