Erorile cognitive au la bază o multitudine de tendințe sau preferințe inconștiente (cognitive bias – lb.en.) studiate și expuse de cercetătorii Amos Tversky și Daniel Kahneman în 1972. De atunci, cercetătorii au descris și catalogat o impresionantă multitudine de asemenea erori cognitive inconștiente care ne afectează percepțiile și luarea deciziilor într-o gamă largă de domenii, inclusiv comportamentul social, cogniția, economia comportamentală, educație, management, sănătate, afaceri și finanțe – practic în toate domeniile vieții.
In limbaj uzual, putem înțelege că este vorba despre niște nevoi ale psihicului uman, care reflectă exact stadiul de dezvoltare, maturizare și înțelepciune al fiecăruia dintre noi. Aceste erori ale gândirii, apar fără să ne dăm seama, atunci când procesăm și interpretăm informații ”pe pilot automat”. Acestea ne afectează, mai frecvent decât credem sau ne dorim, judecata, alegerile, deciziile, împiedicându-ne astfel atât succesul, cât și învățarea, dezvoltarea, creșterea, maturizarea care ar fi normal să apară cu fiecare situație din Viață.
Uneori se activează chiar mai multe erori cognitive simultan, deformând radical percepția Realității și ducând la concluzii si decizii care ne afectează apoi întreaga viață.
Analogic privind, acestea sunt un fel de zone lunecoase, uneori chiar un fel de șanțuri ale gândirii, care ne apar primele, în situații aparent similare cu cele cunoscute. Și care ne condiționează să nu vedem altă versiune a Realității decât cea în care deja am alunecat.
Creierul uman este puternic, dar supus anumitor mecanisme automate. Mai ales în situații de stres, creierul caută să eficientizeze, să simplifice și să accelereze luarea deciziilor și să își elibereze capacitățile pentru prelucrarea de informații noi.
Într-un sens mai general, acești vectori psihici puternici, care preiau și aliniază de fiecare dată noile percepții cu ceea ce numim ”punctul nostru de vedere”, pot fi considerați ”ad literam” – pre-judecăți.
Pre-judecățile sunt rezultatul încercării creierului nostru de a simplifica și de a automatiza procesarea informațiilor, mai ales pe baza ”surselor” care deja s-au dovedit de încredere (în copilărie, în familie, în situații sociale).
Mai sunt aceste pre-judecăți – AICI și ACUM – cele mai bune puncte de vedere, perspective și decizii? Se potrivesc ele cu conjuncturile actuale – exterioare, dar mai ales interioare – ale ființei umane complexe care suntem?
Erorile logice și pre-judecățile cognitive
Confundăm uneori pre-judecățile cognitive cu erorile de logică, dar cele două nu sunt la fel. O eroare de logică provine dintr-o eroare de argumentare sau raționament, deși informațiile inițiale au fost corecte, în timp ce o prejudecată cognitivă este înrădăcinată în chiar fondul gândirii care apare, fără să ne dăm seama, chiar înainte de argumentare. Prejudecățile afectează procesele gândirii chiar din prima clipă, deoarece ”filtrează” și denaturează chiar datele de intrare, informația inițială.
Pre-judecățile provin din deficiențe de atenție, memorie, atribuire și alte erori ale proceselor psihice, fiind de cele mai multe ori activate din subconștient. Uneori acestea sunt prezentate ca ”zonele oarbe” ale conștiinței (blind spots – lb. en.) care, odată aduse la lumină, eliberează resurse nebănuite.
Putem să ne imaginăm ce rezultă cănd reușim să ne argumentăm cu erori logice o pre-judecată nepotrivită situației actuale?
Un fel de construcție din beton pe care scrie ”PE AICI NU SE TRECE!” sau un fel de tanc blindat care este pregătit să distrugă orice opinii contrare. Depinde dacă suntem în stări de stres de tip ”luptă” sau de tip ”fugi”.
De multe ori însă, asemenea greșeli sunt posibile, evidente pentru ceilalți, dar invizibile pentru noi înșine și ne consumă o mare energie ca să rezistăm și să le suținem. Iar efectele asupra calității Vieții vor fi dezastruoase – mai devreme sau mai târziu.
„Primul principiu este că nu trebuie să te înșeli pe tine însuți – și ești cel mai ușor om de păcălit.” – Richard Feynman
Cum recunoaștem pre-judecățile?
În orice situație, mai ales în cele importante sau chiar critice, ar fi de dorit să ne verificăm nivelul, intensitatea pre-judecăților.
Semnalul de alarmă pentru verificarea și recunoașterea pre-judecăților este opinia, părerea, convingerea că… ”deja știm cum stau lucrurile”. După care, dacă mai este cazul, ne găsim argumente care să ne susțină punctul de vedere – cel mai des bazate pe ce spun experții, studiile, știrile și ”toată lumea știe”. Argumentul propriei experiențe – repetate și aprofundate, corelate cu principiile de bază ale Vieții – este cel mai rar întâlnit.
Cu alte cuvinte, pre-judecățile ne dau confort, certitudinea că suntem ”ok”, dar curiozitatea, necunoscutul de dincolo de aparențe sunt cele care ne mișcă, ne dau impulsurile căutării, a experimentării și a extragerii propriilor concluzii care reprezintă chiar esența și sensul Vieții.
”Stay hungry, stay foolish” – Steve Jobs
Cateva exemple de pre-judecăți
- Confirmarea – atunci cănd acordăm atenție sau valoare doar informațiilor/ situațiilor care ne confirmă propriile convingeri sau interese. Aceasta este unul din cele mai puternice ”filtre” de protecție față de tot ce nu este ”normal, corect, cunoscut”.
- Disponibilitatea euristică – judecățile noastre vor fi influențate de ceea ce ne apare prima dată în conștiință: informații, amintiri, asocieri emoționale recente, care ”plutesc la suprafață” sau sunt disponibile peste tot, vor constitui punctul de plecare sau fundația pentru ce gândim și simțim. Ne uităm la știri dimineața, auzim doar despre pericole și răufăcători – vom judeca ziua pornind de la aceste prime resurse. Dacă avem grijă să ne facem plinul de la prima oră cu altfel de resurse, vom vedea altfel lucrurile.
- Ancorarea – prima impresie, prima idee într-o situație ne va influența gândirea despre tot ce va urma (regula de bază a începerii negocierilor).
- Distanța – avem instinctul de a da prioritate lucrurilor apropiate – în spațiu și timp, chiar dacă nu sunt cele mai importante sau favorabile. Greutatea de a învăța ceva nou și util ne apare mai mare decât problemele pe care le vom avea pentru ca nu am învățat. Recompensa mică, dar apropiată (eventual din frigider) este preferată celei mai mari de la finalul efortului.
- Aversiunea către pierdere – percepem exagerat neplăcerea, suferința pentru o pierdere, față de satisfacția unui câștig de aceeași valoare. Dacă pierderea ne apare ca fiind imediată (confortul, plăcerea), iar câștigul ceva mai îndepărtat (sănătatea), alegerea este ”garantată”…
- Eroarea fundamentală de atribuire – îi judecăm pe ceilalți pentru ”caracterul” lor, dar pe noi – în funcție de situație. Ei greșesc pentru că ”așa sunt ei”, iar noi greșim pentru că… ”așa au fost circumstanțele”.
- Efectul de Halou – vom judeca o persoană în funcție de cât de mult ne place, cât de atractivă ni se pare – vom găsi mai ușor criterii de apreciere (bineînțeles, justificate…). Îi vom ierta sau îi vom ignora mai ușor greșelile și îi vom observa amplificat calitățile. După care, timpul și experiența vor avea ceva de spus…
- Efectul de claxon sau sirenă (de alarmă) – invers efectului de halou, când nu ne place ceva la o persoană, avem tendința să îi găsim imediat și alte defecte, ”noduri în papură”.
- Efectul de reflector – supraestimăm întotdeauna cât de mult observă ceilalți cum arătăm și cum ne purtăm – mai ales detalii nesemnificative (care nouă ne strică ziua).
- Reactivitatea – prima reacție când ni se spune să facem ceva (chiar dacă e de bine…) este să ne opunem, să rezistăm, să ne afirmăm ”libertatea și independența”. De aceea s-au inventat manipularea, propaganda și autoritatea ierarhic impusă.
- Intenționalitatea – tendința de a judeca orice acțiune a cuiva drept intenționată, mai degrabă decât conjuncturală sau accidentală. Asocierea intenției (culpă, premeditare) dă greutate judecății, spre deosebire de ”neatenție, eroare neintenționată sau pur și simplu – greșeală”.
- Efectul Pygmalion – apare când așteptările ridicate ale celor din jur (traduse prin încredere și încurajări) ne stimulează propriile comportamente și rezultate. Efectul este invers celui când pretențiile prea ridicate (exprimate cu neîncredere și critici) ne reduc motivația.
- Eroarea costurilor deja prea mari – apare când deja am investit prea mult (energie, timp, etc.) într-o situație sau relație care nu merge și totuși continuăm să investim mai degrabă decât să o ”trecem pe pierdere” și să investim în ceva mai util, profitabil.
- Supra-optimismul – când anticipăm rezultate pozitive fără argumente reale, fără discernământ: asumarea riscurilor exagerate, acțiunile impulsive, refuzul de a evalua factorii și consecințele, visarea ireală că ”totul va fi bine” chiar dacă nu facem nimic sau continuăm să facem aceleași greșeli – sunt doar câteva aspecte pe care le criticăm aprig la alte persoane, dar nu le tratăm cu aceeasi exigență la noi înșine.
- Negativitatea – lăsăm aspectele negative să ne influențeze exagerat găndirea. Este o consecință a instinctului primar de supraviețuire, dar care, repetat fără discernământ, duce la pesimism cronic.
- Pesimismul – apare când considerăm foarte probabil (către sigur) un rezultat negativ, dar fără să evaluăm riscurile pe o bază reală. Pesimismul este o hiper-protecție față de dez-amăgire, iar uneori devine o justificare pentru frică sau lene.
- Placebo si Nocebo – un remediu/ o acțiune va avea un efect benefic amplificat dacă deja credem că ne va face bine/ că va ieși bine sau redus dacă nu credem.
- Efectul Barnum – umplem spațiile afirmațiilor vagi cu propriile presupuneri, deoarece ne dorim ca totul să aibă sens și semnificație. Uneori umplem chiar poveștile, relatările altora cu aspecte care să ne confirme și să ne reprezinte pe noi înșine.
- Blestemul cunoașterii – odată ce înțelegem un lucru, o situație, presupunem că este evident pentru oricine altcineva. Nu mai facem efortul să explicăm, ba chiar ne enervăm dacă pentru ceilalți nu e la fel de clar/ simplu.
- Grupul social reprezentativ – vom susține mult mai mult ideile și îi vom favoriza pe cei care fac parte din același grup cu noi.
- Ipoteza dreptății in lume – dorința instinctivă de dreptate ne face să credem că ”lumea” trebuie să fie dreaptă (uneori nejustificat și fără sa aprofundăm). Sau invers, nu ne vine să credem ca există atăt de multă injustiție, nedreptate, mai ales in societate.
Ce ne facem?
Orice soluții, inclusiv abordarea terapeutică specializată sau practicile traditionale spirituale, dau două direcții:
- în primul rând, atenția interioară și conștientizarea pre-judecăților proprii, înțelegerea avantajelor de supraviețuire pe care ni le-au oferit vreodată și verificarea cu discernământ a valorii in situațiile actuale.
- în al doilea rând, este de mare ajutor observarea și dacă este posibil (și permis…) chiar ajutarea plină de compasiune a celorlalți în destructurarea propriilor lor prejudecăți.
Practic, ar fi bine să conștientizăm în centrul prejudecăților noastre cauza-rădăcină: obișnuința depășirii cu viteză (și neatenție) a situațiilor de-a lungul vieții, când doar am învățat să ne protejăm, să ne descurcăm, să ”ieșim bine”. Un fel de rucsac subconștient în care am lăsat să se adune idei și reacții automate, pe care încă ne bazăm, fără să le mai verificăm actualitatea și utilitatea.
Una din caracteristicile memoriei este că sunt reținute și reactivate cu prioritate situațiile încărcate cu emoții intense, care ”par-că” seamană cu cea de față, iar cele asociate stresului sunt considerate chiar critice pentru supraviețuire, deci foarte importante. De aceea majoritatea oamenilor reacționează pe baza unor prejudecăți care au la bază amintiri de stres.
Faptul că toate amintirile sunt stocate nu înseamnă că sunt și accesibile. Se pare că subconștientul le etichetează și le corelează ca într-o gigantică bază de date, în care nimic nu se pierde, doar că regulile sunt de multe ori altele decât ne-ar place să credem. După ce că nimeni nu le-a verificat și nu le-a aranjat după criterii de Adevăr, Bine, Armonie, avem și rutine de căutare greșite – ne vin automat întrebări anapoda, gen ”de ce toate (ghinioanele) mi se întâmplă numai mie?”
Fără îndoială, memoria ne ajută să învățăm și să ne perfecționăm – în special dacă memorarea vine în urma unui proces de reflectare, de decantare și catalogare conștient. Este necesar să acordăm timp acestor procese de conștientizare, care extrag semnificații din situațiile importante și chiar din amintiri și le așează la locul cuvenit. Dar, mai ales în primii ani de viață, cine are capacitatea și timpul pentru așa ceva? Uneori, dacă nu ne facem timp, când chiar va veni timpul, nu vom mai avea cu ce…
Având în vedere multitudinea prejudecăților deja catalogate și studiate, sigur nu vom avea ocazia să ne plictisim – fie că vrem, fie că nu vrem.
Alegerea este dacă preluăm controlul și ne asumăm respons-abilitatea propriei vieți sau continuăm să ne lăsăm în voia programelor și sub-programelor din subconștient, care ne animă zi de zi, găsind apoi întotdeauna scuze și justificări.
