Ce sunt de fapt stresul și răspunsul la stres?

Stresul declanșează întotdeauna o reacție de adaptare a organismului

Efectele măsurate de Dr. Selye și datorate direct acestor factori constau întotdeauna în apariția unor variate modificări morfo-funcționale, în special endocrine. Aceste modificări îmbracă forma a ceea ce Dr. Selye a numit „Sindromul General de Adaptare”. Acesta cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru că ele apar la oricare dintre agenții declanșatori menționați), capabile să asigure mobilizarea resurselor adaptive ale organismului în fața agresiunii care-i amenință starea de echilibru funcțional: homeostazia.

Deși acum pare banală o asemenea descoperire, ca să conștientizăm mai bine valoarea ei, voi mai preciza câteva detalii despre cine a fost Dr. Hans Selye:

• de 17 ori nominalizat pentru premiul Nobel – pentru studiile si descoperirile despre stres si efectele lui
• a publicat peste 1600 de articole științifice și peste 40 de cărți
• a publicat cartea Stress Of Life în anul 1956, Stress without distress în anul 1974 și a fondat Institutul pentru Stres in 1975 și Institutul Canadian pentru Stres în 1979 (împreună cu alți 8 laureați Nobel).

Faptul că un asemenea om și mulți alții ca el și-au dedicat întreaga viață studiului stresului și efectelor sale în organism, poate însemna cel puțin 2 lucruri:

• Stresul merită luat în serios, studiat, iar principiile descoperite de Dr. Hans Selye și mulți alții, merită aplicate zi de zi, pentru o viață cât mai împlinită.
• Stresul ne va însoți întreaga viață, fie că vrem, fie că nu vrem – fie că îl re-cunoaștem, fie că ne ferim să ne gândim la el sau căutăm scurtături ca să îl depășim fără să… ne stresăm.

Tot Dr. Selye a identificat, pe baza stării de sănătate a glandelor endocrine, cele 3 faze ale reacției de adaptare la stres: faza de alertă, faza de rezistență și faza de epuizare (moarte).

Hello…? Deci cât de grav poate să fie stresul necontrolat?

Cu alte cuvinte, în cazul oricăror solicitări/ amenințări la adresa integrității, echilibrului, stării de confort sau chiar a vieții) corpul răspunde aproape instantaneu: sistemul nervos simpatic declanșează alarma și tot corpul se pregătește de luptă. Aici ar fi important de reținut câteva aspecte:

1. alarma se dă în mod AUTOMAT și în cazul ORICĂROR solicitări ”periculoase” – reale sau imaginate
2. TOT CORPUL intră în stare de alertă (vezi efectele activării simpatice)
3. nivelul de alarmă este dat doar de PERCEPȚIA noastră (conștientă sau inconștientă) asupra gradului de amenințare al solicitării
4. alarma nu se oprește (sistemul parasimpatic nu se reactivează) decât când ”de la comandament” se dă comanda ”alarma s-a încheiat, pericolul a trecut”
5. semnalul de alarmă se transmite în corp și prin intermediul așa numitei axe Hipotalamus – Hipofiză (Pituitară) – Adrenale (Suprarenale) – glande producătoare de hormoni specifici, care rămân prezenți în sânge mai mult timp, chiar după ce semnalul de alarmă s-a oprit.
   • După cum se observă în poza de mai sus, în care chiar dr. Hans Selye descrie această axă HPA, apare in final și Timusul – o glandă endocrină oarecum misterioasă pentru medicina actuală – care în prezent este eliminat din axa stresului (din ce am găsit până acum).

Analogic vorbind, corpul poate fi asemănat cu o comunitate, în care toți locuitorii se ocupă de întreținerea vieții de zi cu zi. Când străjerii (organele de simț) primesc informații despre un eveniment, serviciul de securitate (hipotalamusul, care are legătură cu memoria, cu experiența de viață) este primul analizează ultrarapid datele și dacă intră în categoria ”alarmă”, transmite prin cablu (nervii sistemului simpatic) către diferitele ”bresle” (organe vitale) să se oprească activitățile obișnuite (productie, întreținere, curățenie, etc.) și toate eforturile să se mute către pregătirea de luptă. Pentru ca să fie siguri că mesajul ajunge la fiecare locuitor (celulă), sunt trimiși curieri (hormonii) care transmit precis mesajul.

Problema este că fiind deja plecați, curierii nu mai află că alarma s-a încheiat decât cu o anumită întârziere… eventual când alți curieri (hormoni) le dau de știre noutățile: alarma s-a încheiat sau… a apărut o nouă alarmă!

Conform Dr. Joe Dispenza, prima alarmă hormonală dureazâ doar câteva minute, dupâ care starea de stres se menține doar dacă este întreținută de noi înșine. Deci, după primele 2-3 minute de stres avem deja capacitatea de a verifica dacă pericolul a trecut și de a alege să acționăm conștient. De ce totuși păstrăm starea de stres și gândurile supărătoare, uneori chiar le amplificăm multe ore sau chiar zile, evocând și reluând iar și iar aceleași motive? Pentru că ni se pare ”normal”, ”justificat” și mai ales ”cea mai bună și mai corectă” alegere. Așa să fie?

“When you’re living by the hormones of stress, it’s not a time to create … it’s not a time to open your heart … it’s not a time to learn.”  Dr. Joe Dispenza

Un alt medic, Dr. Harold G. Wolff definește stresul ca o „stare dinamică a unui organism, ca răspuns la o solicitare de adaptare, deoarece viața însăși impune o adaptare constantă, în așa fel încât toate ființele vii sunt în permanență într-o stare mai mare sau mai mică de stres”.

Aceasta înseamnă ca nu există o homeo-stazie care să dureze (care ar fi o stare statică), ci o permanentă stare homeo-dinamică – de permanentă adaptare și transformare. Doar direcția poate fi la așa zisa ”întâmplare” sau la alegerea noastră, de a avea mai multă griă de noi și de cei din jurul nostru.

Surse:

https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/understanding-the-stress-response#:~:text=After%20the%20amygdala%20sends%20a,as%20adrenaline)%20into%20the%20bloodstream.

https://www.centrulnatura.ro/informatie-importanta-epuizarea-suprarenalelor/