Câte feluri de stres există?

• Distres – când diferența este considerată în termeni radicali, categorici de genul ”dacă este prea mult, prea greu, prea periculos, prea… anormal?”. De genul primei lecții de conducere sau primelor lecții la școală, sau orice învățăm pentru prima dată. Aici deja apare o sugestie despre ce sens are stresul în viața noastră?
• Eustres – când diferența este considerată în termeni gen ”provocatoare, un pic mai mult decât suntem obișnuiți, interesant, hai să vedem ce iese”. Generează un stres care nu reprezintă un risc radical, ba chiar eustresul reprezintă zona de creștere, de dezvoltare. Jocurile copiilor, surprizele, învățarea într-un mediu sigur și plăcut se încadrează, în general, aici. Și tot aici se încadrează una din cele mai importante chei de gestionare a stresului – stresul hormetic (despre care vorbim mai în detaliu aici: )
• Normal – sunt acele situații zilnice, care considerăm că nu mai implică nici un risc, deși pot presupune efort, atenție, îndemânare. Cum ar fi dacă având ceva experiență ca șoferi,să ne întrebăm dacă mai știm să conducem mașina și azi? Deși la început am fost și noi di-stresați, apoi eu-stresați, apoi traficul și rutina și-au spus cuvântul… Doar o mașină nouă ne mai provoacă.

În primul rând se poate observa că balanța se poate înclina și în favoarea noastră. Doar că dacă suntem prea capabili și nesolicitați prea mult timp apare plictiseala, care este tot un stres mascat: nu ne simțim utili, pierdem timpul, viața pare că nu are sens. Reacțiile corpului sunt tot de alarmă, dar față de un inamic nevăzut – ”ceva” nu e în regulă… cam tot timpul.

A doua observație este că deținem un ”amplificator” intern pentru tot ce ne semnalează senzorii și zonele din creier responsabile de primul semnal de alarmă (hipotalamusul si amigdala). Emoțiile dau valoare, importanță, intensitate situațiilor exterioare, tocmai ca să ne atragă atenția. Uneori atenția ramâne atrasă ca într-o buclă infinită, doar pentru că încă nu a apărut ceva mai important… Și tot așa, cât timp nu suntem stăpâni pe atenția noastră, să o putem adapta, orienta și menține la voință.

Emoțiile, aceste semnale fără de care viața ar fi pustie, au la origine interpretări mai corecte sau mai distorsionate ale situațiilor reale sau imaginare. Pe ce se bazează aceste interpretări? Pe experiențe, scenarii, amintiri sau chiar programe inconștiente, de care nu ne mai amintim, dar care au fost formate în copilărie, prin repetare, în momente de stres intens pe care nu le-am conștientizat suficient. În lipsa conștientizării, toate acestea sunt depozitate in așa numitul subconștient, de unde ne pot influența chiar foarte mult, devenind chiar o parte din propria noastră personalitate. Ironia este că, din dorința naturală de control, în loc să ne analizăm semnalul pe care emoțiile noastre ni-l transmit, noi îl justificăm, în așa fel ca să apară căt mai ”normal” sau chiar ”valoros”. În acest fel ajungem să ne obișnuim și chiar să ne laudăm cu abilitatea noastră de a ne stresa pentru orice și oricănd.

De ce este atât de important să ne analizăm și să ne înțelegem emoțiile? Pentru că sunt intense, greu de controlat și cel mai important – sunt despre noi înșine! Nu, nu sunt despre situație, nu sunt despre ceilalți, nu este adevărat că ”așa ar reacționa oricine în locul meu”. Sunt despre ce și de ce este important pentru noi înșine.

Dacă vă imaginați că susțin vizitele la psiholog, aveți dreptate – cu condiția să aveți noroc de un psiholog bun. Psihologia are unele metode simple și eficiente care sunt necesare oricui, deci ar trebui sa fie materie de examen (pe bune…) pentru mult mai multe calificări, inclusiv cea de părinte, soț sau soție.

Și mai mult decât psihologia, înțelepciunea autentică, care a dat roade în toate timpurile ne poate învăța tot ce avem nevoie să știm ca să avem o viață împlinită si fructuoasă. Dar dacă am învăța cu adevărat, doar rezultatele ne-ar da de gol. Aceasta este diferența între a ști și a trăi.

Deci, din punct de vedere al abordării integrale a stresului acestea sunt cele 2 tipuri principale de stres cu care este necesar sa lucrăm:

• stresul conștient – când recunoaștem de unde vine frica noastră, putem să ne creăm o strategie care să funcționeze și avem energia necesară, voința și entuziasmul să o punem în aplicare. Aici putem aplica metodele instant, evident, doar dacă ne-am antrenat suficient.
• stresul inconștient – care ne însoțește pe ascuns, tăcut, vizibil doar prin reacțiile exagerate, tensiunile și contracțiile evidente doar pentru alte persoane, dar care pentru noi au devenit deja propria personalitate, deci ”normalitate”. De obicei, aici avem un fel de siguranțe automate care ne ”sar” ori de câte ori cineva vrea să ne atragă atenția către o zonă sensibilă, pe care noi nu o percepem conștient. Aici este nevoie de o paletă mult mai amplă de metode și tehnici, care pornesc chiar de la pregătirea și regenerarea corpului și a energiei zilnice, ajungând la schimbarea perspectivei, a modului în care privim situațiile și ajungând progresiv la crearea unor obișnuințe mult mai bune și mai eficiente în cazul oricărui fel de stres.