După simptome!
Unora le este mai ușor să recunoască când sunt stresați, pentru că nu s-au obișnuit cu această stare și au încă standarde mai înalte de a trăi. Acesta este stresul conștient și aici este relativ ușor de lucrat pentru că avem un sistem de referință – știm unde suntem și unde vrem să ajungem.
Uneori sau chiar prea frecvent, stresul ne-a devenit o a doua natură, un alter-ego sau chiar ego-ul principal – ”așa sunt Eu!”. Acesta este stresul inconștient, uneori asimilat și exersat chiar din copilărie, oferit cu generozitate ca model de succes chiar de părinți, educatori, superiori ierarhici sau mai nou, ”influenceri” – inconștienți și chiar bolnavi de stres la rândul lor.
Aceștia sunt cei care au creat și contribuie la această cultură a stresului ca ”normalitate”, deoarece au nevoie să își justifice toate problemele cauzate de stres, mai degrabă decât să le rezolve. Sau pur și simplu, aceștia folosesc stresul în folosul propriu (ca ”motivație”), devenind ușor factori de stres sau stresori pentru ceilalți.
Pentru toți însă, stresul prelungit, exagerat sau chiar cronicizat vine inevitabil la pachet cu consecințe:
5 Simptome fizice imediate după care oricine își poate recunoaște nivelul crescut de stres, sunt:
- Respirația superficială, claviculară și mai ales lipsa impulsului natural de a expira profund. Este ușor de identificat la copiii mici, pisici sau câini, dar ”greu” de recunoscut la noi înșine, deoarece suntem deja prea obișnuiți să respirăm rapid și superficial. De aceea orice oftat, căscat, fredonat sau fluierat, mai ales dacă ne și întindem cu poftă, sunt semne că ne destresăm, ne relaxăm și sunt foarte binevenite. Sau chiar invers, dacă le facem la voință, periodic, pot deveni semnale sau declanșatori de destresare.
- Tensiunea arterială și pulsul crescute, senzația de presiune intra-craniană, venele umflate la tâmple, lipsa tendinței naturale de scădere a pulsului în lipsa efortului fizic intens. Cum ar fi ca medicii să ne întrebe întâi cât, de când și de ce suntem stresați în loc să ne dea imediat pastile pentru reducerea tensiunii arteriale ”cronice”? Cum ar fi să facem înainte și după diagnosticul medical un test cu o metodă de relaxare profundă, pentru a vedea cât suntem de capabili să ne destresăm singuri, fără pastile?
- Ochii măriți și imobili, cu pupile dilatate, cu tendințe exoftalmice. Lipsa capacității de adaptare a pupilei la lumină este un test simplu de verificare a activării simpatice, respectiv a funcționării glandelor suprarenale. Masajul ochilor sau chiar așa numitul ”palming” pot deveni alte rutine de activare a sistemului parasimpatic și debranșare de la stres.
- Hiper-sensibilitate la zgomote puternice, variații de temperatură, gusturi sau mirosuri poate neplăcute, dar care toate devin ”de nesuportat, inacceptabile, anormale”. Înțelegem astfel mai ușor rolul unui mediu curat, ordonat, armonios sau chiar ”feng shui”.
- Postura cu umerii si capul aduse în față, maxilarele strânse, expresie facială încordată, speriată sau chiar absentă (fight, flight or freeze). Oglinda este unul dintre cei mai buni prieteni ai conștientizării.
De cele mai multe ori, câteva clipe de atenție la noi înșine, de auto-evaluare personală ar fi suficiente ca să ne dăm seama de nivelul reacției de stres. Dar cine are câteva clipe…?
Dacă simptomele fizice sunt relativ ușor de recunoscut, ce ne facem când apar și se agravează simptomele psihice? După cât de greu este să ne dăm seama de acestea, putem înțelege cât de obișnuiți și deci inconștienți suntem față de nivelul nostru de stres.
- Agitație mentală sau chiar stări de panică, însoțite de dispersarea atenției (ca și când trebuie să fugim de ceva și de toate, senzația că nu găsim nici un loc și nici un moment în care să ne liniștim, să ne simțim bine și în siguranță).
- Dispariția curiozității, efectul de ”tunel” (obsesia doar pentru o singură problemă cu care trebuie să luptăm, să luptăm, să luptăm…), fără capacitatea de a mai vedea ansamblul, întregul, chiar alte lucruri importante in viață.
- După care apar stările de confuzie sau oboseală mentală și problemele de memorie.
Putem să constatăm ușor că aceste stări sunt total diferite de concentrarea eficientă, însoțită de satisfacția lucrului bine făcut și chiar de tendința naturală de a fredona o melodie veselă în timp ce lucrăm.
Dacă acceptăm ca inevitabile sau chiar ignorăm de prea mult timp aceste simptome, să nu ne mirăm când se instalează stresul cronic, care aduce cu sine sindromul burn-out, bolile cronice și mai ales cele autoimune, depresiile sau chiar tendințele paranoice.
Cercul Vicios al Stresului
Ce ne împiedică să ne oprim?
Cel mai mult timp și cea mai multă energie se pierd inutil când Atenția rămâne captivă într-un permanent cerc al frustrărilor și deznădejdii – Cercul vicios ale stresului:
Începem întotdeauna cu ”a avea dreptul și dreptatea de a fi stresați”: ”Uite ce a făcut, uite ce s-a întâmplat, uite ce greu și neplăcut este! De ce s-a petrecut așa ceva? De ce tocmai acum? De ce tocmai… MIE? De ce tocmai contra MEA?”.
Aceste gânduri produc reacții de stres ”în lanț”, generează valuri de hormoni care alterează și mai mult rațiunea, amplifică stările de ”luptă sau fugi”, și tot așa… Până când? Până când ne consumăm toată energia, ne prinde somnul (greu sau agitat) sau, dacă perioada a fost prea lungă, chiar vreo boală. Bolile sunt ”invitate” în organism de stresul neîntrerupt care ne oprește inevitabil sistemul imunitar pentru perioade lungi de timp.
Dacă nu ne oprim singuri, când deja e prea mult, Natura și mesagerul ei – sistemul parasimpatic vor avea grijă să ne oprească de la autodistrugere. O dată, de două ori, de foarte multe ori – depinde de cât de în-căpățânați suntem… La început, în copilărie, Natura poate să ne recupereze mai ușor. Cu vârsta și cu cât devenim mai stres-abili, are chiar și ea nevoie de ajutor – să fie lăsată periodic să își îndeplinească Opera: să întrețină Viața.
Cum știm unde ne este predominant focalizată Atenția, în ce fel de cerc Vicios sau Virtuos ne învârtim?
Prin Emoții!
Acesta este chiar unul din rolurile emoțiilor – sunt semnale care ne arată calitatea trăirilor noastre. Dacă avem nevoie doar de emoții foarte intense, permanent noi și diverse, ca să ”simțim că trăim”, aceasta arată că am devenit surzi, orbi, insensibili la Viața naturală, la semnalele propriului corp și chiar ale propriului suflet, că nu mai avem capacitatea să fim inspirați și impresionați de experiențele naturale, normale, ci avem nevoia sau obiceiul de a ne refugia în scenarii, imaginație, în ireal sau virtual.
Cu cât vom învăța să fim mai atenți, să ascultăm și să privim, să contemplăm și să căutăm să înțelegem cu adevărat tot ce se petrece în Realitate, în noi și în afara noastră, cu atât vom renunța la nevoia de a mai amplifica emoții inutile, exagerate, vom renunța la nevoia de ”petarde și focuri de artificii”.
Se poate chema calm, răbdare sau împăcare, mindfulness, zen, meditație și toate aduc o altă calitate și intensitate a fericirii și împlinirii în Viață.
Se pot cultiva aceste stări prin contemplație sau introspecție, dar probabil că cine nu a ajuns niciodată la struguri, nu o să creadă că e posibil, deși sunt deja milioane de oameni care pot depune mărturie.
Și chiar dacă, de voie sau de nevoie, ni le dorim, până acolo mai avem ceva de lucru și nu se pot sări etapele. Deocamdată măcar să ne dăm seama unde suntem și chiar este o mare realizare.
”Emoțiile sunt pentru suflet ceea ce gândurile sunt pentru minte și hrana este pentru corp”