Regula generală… rămâne aceeași
Cum să transformăm Distresul (stresul care ne distruge, ne distrage de la propria Viață, încet și aparent inexorabil) în Eustres – stresul asumat și acceptat, care ne trezește capacitățile și ne conectează din ce în ce mai mult și mai profund… la noi înșine, la Eul nostru adevărat?
- În primul rând să înțelegem că nu putem lupta cu ceva care ”nu există”, care nu este acceptat și observat cu… Atenție. Deci să ne punem stresul sub observație, ca niște cercetători permanent fascinați ai propriei Vieți.
- Apoi să acceptăm și să integrăm orice situație și orice reacție (a noastră sau a altora) ca parte din Viață, ca ”normalitate”. Să nu ne stresăm ”că suntem stresați”.
- Să ne focalizăm pe găsirea de soluții mai mult decât pe problemă (90% / 10% recomandă Anthony J. D”Angelo ). Doar dacă le vom căuta, vom descoperi cu uimire că avem chiar foarte multe posibilități sau opțiuni care ne pot ajuta, nu doar pentru moment (necesar exact ca să învățăm ceva nou), dar și pentru viitor. Dacă vom rămâne hipnotizați de problemă (ca de drobul de sare din poveste) sigur soluțiile nu vor pica peste noi…
A doua fază începe în general cu o… surprizăăă!
Adică oricăt ne-am pregătit sau nu ne-am pregătit, ”ceva” ne apare ”prea mult, prea de tot, prea deodată” și sistemul de alarmă (hipotalamus-amigdala) decide starea de luptă sau fugă. Reacția este gata și cu greu mai poate fi oprit sistemul nervos simpatic, glanda pituitară, suprarenalele să genereze valuri de adrenalină, nor-adrenalină, cortizol care să transmită în tot corpul mesajul de stres.
Cu greu, dar nu imposibil. Există cel puțin două scenarii posibile (care pot fi transformate în strategii):
- Să ne dăm seama ”cu surprindere” că… suntem pregătiți, că avem resurse suficiente, că scenariul nu e catastrofic sau chiar am mai trecut pe aici (poate chiar… ieri?) și nu a fost atât de grav. Expirăm ușurați, chiar mulțumiți că am fost prevăzători, preluăm controlul și ne facem un plan sau măcar luăm niște decizii cu capul mai limpede. Astfel ne mărim șansele să gestionăm situația în cel mai bun mod de care suntem noi capabili. Ce am făcut de fapt? Am reîncadrat situația ca ”normală”, ceea ce ne-a redat apoi încrederea ca o putem gestiona. Practic, chiar dacă nu ne este ușor, chiar dacă necesită efort și concentrare, NU mai suntem în conflict cu Realitatea, cu Viața! Am acceptat provocarea, ne-am asumat responsabilitatea și astfel ne-am deblocat resursele altfel consumate prin stres. Avem acum Claritatea și Energia ca să luăm decizii și să le punem in practică, evitând starea de paralizie specifică cercului vicios al stresului.
- Să ne dăm seama că este o situație cu totul nouă, ceva chiar neașteptat despre care încă nu avem toate datele și deci nu ne putem face un plan. Piticul stresat care a dat alarma tocmai se pregătește să dea al doilea semnal – ”că e chiar serioasă și mare problema”. Aici este necesară o altfel de pregătire, nu doar a capacităților fizice și intelectuale, aici intră în joc Inteligența Emoțională, atitudinea de permanentă deschidere către nou, de curiozitate și disponibilitatea de învățare. Comutatorul este de la starea de ”a fi deranjat” la starea de ”a fi deschis către nou”. Este diferența dintre a trăi permanent cu sentimentul că nu ai suficient, că trebuie doar să te protejezi și să te baricadezi ca să economisești ”puținul” pe care îl ai, față de chemarea lăuntrică de a te dezvolta, de a crește, de a-ți folosi ”puținul” pentru a produce, a deveni, a oferi ”mai mult”. Probabil ați recunoscut faimoasa pildă a Talantului, la care merită să reflectăm.
Sigur că există și acele situații cu adevărat dramatice, care amenință siguranța sau chiar supraviețuirea noastră sau a celor dragi și care nu pot fi abordate atât de ”ușor” – doar prin reîncadrare sau deschiderea spre învățare. Pentru evenimentele grave, ca boli, accidente, crize economice sau războaie, sau chiar pierderea persoanelor dragi, singura pregătire și abordare pe care am gasit-o posibilă este chiar cea autentic spirituală, adică cea care ne ajută să transcendem gândirea, sentimentele sau emoțiile omenești.
Cheia gestionării stresului chiar în mijlocul acțiunii (și a furtunii hormonale) este ”SĂ NE DĂM SEAMA” (adică să devenim mai conștienți de filmul în care tocmai suntem actorul principal).
Cum putem să învățăm, să dobândim această abilitate esențială, ce ne ajută să ne dăm seama? Ca orice îndemânare, se învață prin antrenament zilnic, prin așa numitul proces ”încearcă și greșește (trial and error)”.
Există și aici cel puțin două metode de a învăța să fim mai conștienți, chiar și în mijlocul acțiunii, chiar și în situațiile stresante:
- Să exersăm cât mai serios atenția, starea de prezență, disciplina, capacitatea de mobilizare și adaptare la nivelul de stres – la alegerea și cu voința noastră. Putem face aceasta începând cu ”greutăți mici” – diete, programe stricte de exerciții ușoare dar eficiente pentru reducerea stresului, reguli de evitare strictă a factorilor de stres inutil pentru o perioada de timp. Toate genurile de provocări benefice, utile care doar ne solicită relativ puțin sau de durată limitată, ne ajută să fim mai conștienți cum ne simțim sub stres, ce resurse sau metode putem accesa și chiar să savurăm capacitatea de a trece cu bine provocările. Aici cheia este să fim perseverenți și… atenți, inclusiv la propria ne-atenție de la noi înșine.
- Să ne creem obiceiul de a ne opri periodic din activitățile curente, la intervale de 20, 30 de minute sau maxim 1 oră, indiferent dacă suntem sau nu sub stres, indiferent dacă ne dăm sau nu seama de starea în care suntem. În aceste pauze putem introduce rutine eficiente, de exemplu să ne spălăm cu apă rece pe față, să bem apă sau ceai, să savurăm un fruct, să ne întindem cât mai bine, sa efectuăm cateva exerciții de respirație – cu accent pe expirație (care activează sistemul parasimpatic). Studii de tot felul au demonstrat că atenția omului obișnuit poate fi eficientă maxim 20 de minute (și această durată este în scădere datorită tehnologiei digitale actuale…).
Plus încă ceva esențial pentru dirijarea atenției: să repetăm până ne devin obișnuință întrebări de introspecție, ca o autoevaluare: cum mă simt? cum respir?, cum gândesc?, câtă energie am? cât și unde mă simt contractat, tensionat? ș.a.m.d.
Diferența între rezultatele unor asemenea practici va fi făcută de 2 condiții inițiale: voia sau nevoia. Acesta este începutul oricărui efort – de voie sau de nevoie.
Eforturile de voie le alegem liber, fără să simțim vreo presiune, obligație, teamă sau nervozitate – exagerate sau pe termen lung. Alegem cu acceptare, împăcare sau chiar cu curiozitate și entuziasm. Acestea sunt semnele eustresului (care generează creștere, dezvoltare). Acest fel de eustres, ales de voie, este și cheia antrenamentului în gestionarea stresului: https://parasimpatic.ro/index.php/2023/01/23/ce-este-si-ce-nu-este-stresul-hormetic/
Eforturile de nevoie sunt necesare în situațiile în care ni se pare sau chiar nu avem de ales, ne simțim presați, tensionați de sarcina sau miza care pare foarte mare (uneori doar pentru noi), intrăm in cercul vicios în care nu mai vedem decât opțiunile de luptă sau fugă. Acestea sunt însoțite cel mai adesea de reprezentări exagerate, alimentate de mecanisme inconștiente și dacă nu ne dăm seama că putem să ne oprim și să facem alegeri conștiente, mai bune, ne conduc inevitabil la diferite nivele de distres (care ne consumă resursele, ne obosește inutil și chiar ne demoralizează).
Toată înțelepciunea eliberării de stresurile inutile se poate reduce la a putea transforma orice ”ne-voie” în propria ”voie” – prin schimbarea perspectivei, a punctului de vedere – pentru a nu ne mai opune Vieții, care… nu vrea să ne distrugă, doar ne va va face mai puternici.
”Adevărata Libertate este necesitatea înțeleasă”