Stresul util și… absolut necesar

În ultima vreme se discută tot mai mult despre stresul hormetic – adică stresul util, corect dozat care ne face mai puternici, mai pregătiți pentru situațiile sau solicitările inevitabile ale Vieții. Sau foarte simplu spus – Antrenamentul pentru stres.

Nu putem doar să evităm orice stres, oricât de mic, oricând și oriunde ar apărea. Dacă o să stăm să ”pice para mălăiață”, să sperăm că ”o să treacă”, să vină cineva să ne ”înmoaie posmagii”… știm unde ajungem. Singura lecție a stresurilor de tot felul este să învățăm, să devenim mai buni și mai capabili, mai pregătiți și mai înțelepți.

Există două metode de abordare a antrenamentului pentru stres:

• metoda progresivă, a stresului hormetic, asumat și direcționat conștient si consecvent, pe lungi perioade de timp – de exemplu: regimurile, exercițiile fizice ușoare, postul periodic repetat – intermitent sau maxim de 1-3 zile, studiile, cursurile săptămânale sau coaching-ul.
• metoda supra-efortului benefic, adecvat, dar care nu poate fi utilizată oricum și oricând, necesitând foarte multă pregătire anterioară, organizare și ghidare din partea cuiva cu experiență. Aici pot intra taberele/cantonamentele, posturile lungi, cursurile intensive, retragerile cu o anumită temă.

Hormesis (din limba greacă) înseamnă grabă, nerăbdare sau mai adaptat, îndemn la acțiune. Acest termen a fost preluat de medicina zilelor noastre (1943 – Southam si Ehrlich) pentru a defini un răspuns diferit al unui organism la un agent ”toxic” (solicitant, agresiv, potential periculos), în funcție de doză: respectiv, efecte benefice în doze mici și efecte toxice la dozele prea mari. Ideea poate fi căutată în istorie, unde maeștri ai medicinei, ca Hipocrate, Galen sau Paracelsus au studiat și descoperit efectele dozei care poate face diferența între stimularea capacității de adaptare la o substanță toxică (doze mici) sau inhibare până la distrugere sub efectul toxicității (doze prea mari).

Mai este deseori amintit Mitridate, care și-a administrat doze progresive de otrăvuri, devenind astfel imun la încercarea de a fi otrăvit de dușmanii săi. Ce nu se spune de obicei, este ca Mitridate nu utiliza doar otrăvuri, ci amestecuri atent concepute de medicii săi, inclusiv cu remedii naturale puternice care să îi ajute organismul să reziste la otrăvuri și chiar să îl întărească.

Pentru că intenția e cea care contează, în societatea actuală, de multe ori exemplul este scos din context și utilizat ca să justifice consumul ocazional de substante toxice moderne sau chiar excesele de tot felul. Totuși, la o examinare sinceră, acestea nu pot reprezenta o doză utilă nici pentru întărirea organismului, nici pentru întărirea autocontrolului, ci doar o slăbiciune a caracterului și a voinței, o ”scăpare” justificată inteligent, care în situațiile de stres puternic își arată adevărata ”valoare”.

În prezent, acceptând că fiecare ființă umană reprezintă un sistem complex fizic, energetic și cel puțin psihic (dacă nu acceptăm partea spirituală pe care tradițiile autentice au descoperit-o de mii de ani, iar științele de frontieră o redescoperă și chiar o măsoară din ce în ce mai precis în ultima perioadă), cu caracteristici unice și moduri de interacțiune unice cu mediul exterior, este cu atât mai evident că nu există nici rețete fixe valabile pentru toată lumea, cu atât mai puțin în domeniul extrem de subiectiv al gestionării stresului. Dar principiile rămân valabile… mai ales dacă le aplicăm.

Antrenamentul pentru stres

Rămânând la principiul hormetic, deși cele mai frecvente studii actuale se referă tot la efectele factorilor fizici asupra corpului și proceselor fiziologice, putem observa că fenomenul dozei ”neplăcute”, dar repetate – care stimulează creșterea, dezvoltarea și apoi reziliența, este perfect valabil în sport, sănătate, psihologie, educație, arte, spiritualitate sau orice alte activități umane:

• în sport – performanțele și nivelele grele de antrenament devin accesibile doar după ca trecem (cu preseverență…) prin perioade de adaptare, în care chiar și cele mai mici greutăți sau mișcări par imposibile, iar recuperarea completă este o performanță in sine.
• în sănătate – dietele (corect alese) sau chiar posturile sunt solicitante temporar, dar ajută foarte mult corpul să se detoxifice și să se regenereze. Sauna sau dușurile cu apă rece au efecte universal recunoscute. Exercițiile fizice corect alese și dozate ne permit menținerea ”în formă” și o energie ridicată până la vârste înaintate. Aici merită atrasă atenția asupra alegerii intensității efortului fizic: eforturile mari sunt acceptabile doar în cazul supra-eforturilor, care generează un stres intens (pe perioade scurte si relativ ocazional, urmate de perioade lungi de distres de tip sub-solicitare). În cazul stresului cronic (suprasolicitări zilnice și de durată), exercițiile trebuie să se orienteze mai mult către relaxare, jogging usor, stretching, posturi yoga, respirație profundă controlată, acestea fiind și metode de deblocare și recuperare energetică.
• în educație – orice materie nouă sau aptitudine nouă trece prin ariditatea și duritatea eforturilor și dezamăgirilor. Noroc că la vârsta copilăriei există resurse de energie, curiozitate și adaptare uriașe, dar chiar și atunci, unii copii cărora li se cere prea mult sau prea brusc, se inhibă, refuză provocările și se blochează pe anumite direcții, de multe ori chiar pentru toată viața.

Știm cu toții că ”dacă învățăm să învățăm, putem apoi avea succes”. Deci e chiar „normal” că după fiecare examen trecut cu brio, suntem mai puțin stresați și avem mai multă încredere că vom reuși. Cel puțin nu așa ar trebui…? Dacă nu ne recunoaștem și nu ne aducem aminte cum ne-a crescut încrederea după fiecare examen (al Vieții), înseamnă cel puțin două lucruri:

• ori nu ne-am asumat suficiente micro sau mini ”examene” pe care să le trecem cu brio (teste, ieșit la tablă, feedback de la profesori, discuții provocatoare cu colegii, re-capitulări…).

• ori nu am primit sau nu ne-am oferit feedback pozitiv la aceste eforturi/ stresuri intermediare (efectul Pygmalion). Aceasta înseamnă… re-cunoștință.

Adică ne-a lipsit capacitatea de a folosi, de a ne dezvolta prin stresul hormetic adecvat.

Sigur că nu este vorba doar de examenele din sistemul social, educațional, profesional, formatoare de ”muncitori de clasă pentru binele societății”, cele mai importante examene au fost și vor continua să fie cele ale caracterului, ale calităților și capacităților umane,

Este necesară o MARE ATENȚIE la standardele superficiale, preluate sau împrumutate fără discernământ, pe bază de comparații cu alții sau cu ”modele” sociale unanim acceptate și promovate in media!

Trebuie să fim foarte sinceri și conștienți că fiecare avem balanța proprie, strict individuală, între stresul conștient și cel inconștient, care ne poate afecta grav în situații cu solicitări aparent nesemnificative. Imaginați-vă un om care a supraviețuit de mic copil și apoi a preluat din familie și din societate, idei de genul: ”trebuie să te porți întotdeauna corect, trebuie să fii cel mai bun întotdeauna, viața este o luptă, să nu ai încredere în nimeni” sau ”oricum nimic din ce fac eu nu contează, nimeni nu mă înțelege, nu pot, nu știu, nu sunt capabil”, etc.. Asemenea oameni, se trezesc și intră automat în stări de stres, în fiecare dimineață! Nici nu au timp să iși bea cafeaua (gaz peste foc) sau să vadă știrile liniștitoare de la TV…

Dacă totuși Viața ne arată că mai avem încă de învățat, tot ce putem face este să redevenim copiii curioși, ascultători și silitori – în muncă, în relații, în toate provocările Vieții pentru care ar fi bine să fim cât mai pregătiți. Și chiar să îi ajutăm și pe ceilalți, deoarece Viața nu este un concurs… decât cu noi înșine, iar ajutorul (dezinteresat) este una din probele zilnice prin care ne demonstrăm umanitatea.

Ar fi de dorit să avem permanent în minte că lupta fără sfârșit pentru mai multe teritorii, posesiuni, titluri sau orice valori exterioare, ca și fuga de orice ”pericole” supradimensionate de Hollywood-ul imaginației (în ultima vreme mai mult pentru starea noastră de confort), sunt totuși instincte ale creierului animal (mamifer), mecanisme de supraviețuire și arată o anumită predominanță în viața unui om.

Cortexul cerebral, care este semnul umanității noastre, diferența față de regnul animal, ne ajută nu doar să ne descurcăm, să rezolvăm problemele Vieții, ci și să învățăm și să ne dezvoltăm alte capacități superioare: rațiunea, etica, orientarea spre binele comun, colaborarea, curajul, imaginația, creativitatea, introspecția sau percepția estetică, ș.a.m.d.

Am putea să ne întrebăm: cum ar arăta lumea dacă oamenii ar depăși stările de stres care îi țintuiesc constant la nivelul creierului instinctual, animal și și-ar putea accesa predominant resursele cortexului cerebral?

Cum identificăm optimul?

Orice situație conflictuală, stresantă are cateva dimensiuni importante:

1. Greutatea (gradul de dificultate) sau volumul de efort necesar
2. Intensitatea, amplificată de multe ori de ”miza” situației (ce ne facem dacă nu reușim?)
3. Gradul de incertitudine că vom reuși
4. Durata sau timpul necesar pentru a depăși situația (cu brio sau nu…). Durata stresului o putem defini ca intervalul dintre momentul în care perspectiva stresantă ne-a apărut în conștiință și momentul în care considerăm noi că putem să ne relaxăm (sau în care nu mai reușim să fim stresați pentru că resursele fizice și psihice s-au epuizat și sistemul parasimpatic a preluat forțat controlul).
5. Frecvența – invers proporțională cu durata dintre două solicitări

Acestea sunt și caracteristicile care definesc stresul hormetic – este stresul asumat voluntar, cu intenția clară de a crește lăuntric, de a ne dezvolta capacitățile sau chiar de a-i ajuta pe ceilalți și:

1. are un grad de dificultate mic la început, dar pe care apoi îl putem crește progresiv
2. intensitatea o stabilim singuri, prin mecanismul ”încearcă și conștientizează efectele”, având ca miză doar creșterea progresivă a propriilor resurse, capacități, inclusiv a încrederii în sine
3. suntem siguri că vom reuși (chiar și pe baza experienței sau exemplului altora)
4. are o durată invers proporțională cu intensitatea, adică cu cât este mai intens efortul, cu atât este mai scurt timpul efortului
5. frecvența ne asigură că nu facem un nou efort decât după recuperare completă. Aici este de menționat că recuperarea rapidă și eficientă din orice fel de stres are și ea propriile principii/ metode și poate deveni un antrenament în sine (mai ales dacă avem de experimentat stresuri zilnice, inevitabile).

Criterii de verificare:

1. după orice stres hormetic/ optim apare starea de mulțumire, de bucurie, de încredere că am realizat ceva bun.

2. conștiința este clară, expansionată și apar mugurii altor perspective, idei geniale care se doresc dezvoltate, ca un perpetuum mobile perfect posibil.

3. dacă a fost vorba de efort fizic – respirația și tonusul muscular revin rapid la normal și nu există nici un fel de tulburări de metabolism, epuizare sau dureri, leziuni, inflamații – care arată ca am depășit măsura.

Entuziasmul și energia se refac și cresc rapid după încheierea efortului (mai ales dacă alegem să ne regenerăm folosind cele mai potrivite metode), atingând nivele mai mari decât înainte de efort. Acumularea cantitativă face posibile salturile calitative.

Aici este nevoie să atragem atenția asupra tentației de a compensa ”suferința” din timpul efortului cu o plăcere cât mai mare ”pe care acum o merităm”: încheiem sesiunea de lucru, studiu, ședința de sport, perioada de dietă detox sau post, cu o masă copioasă sau măcar cu niște prăjituri sau cateva beri în fața televizorului. Un fel de 2 încarcă, doi sau chiar mai mulți descarcă… și ne mirăm de ce nu apar rezultatele?

Un exemplu interesant din sport – care combina efectele supra-efortului cu nivele mai ușor de acceptat pentru fiziologia si psihicul nostru – sunt exercițiile denumite ”high intensity training”, care sunt urmate întotdeauna de o perioadă suficientă de relaxare și recuperare.

IMPORTANT! Se cunoaște că nimic, nici o capacitate – nici măcar musculatura – nu crește în timpul efortului, ci doar în perioada de recuperare, regenerare și… reflectare.

Chiar și învățarea utilă – nu se produce prin memorarea și reproducerea cât mai rapidă de informații (așa cum impune sistemul super-stresant de tip ”morcov sau băț” din educația actuală), ci prin reflectare asupra celor memorate (urmată de integrare și aplicare în viața de zi cu zi).

Memoria de lungă durată se formează în timpul perioadelor de relaxare sau chiar somn.

Eforturile intense și de durată – gen maratoane, escalade, concursuri in serie, sesiuni sau job-uri simultane – sunt epuizante și oricum nu se pot realiza decât pentru cei deja supra-dotați și după antrenamente suficiente și adecvate. Chiar și așa, de cele mai multe ori scopul lor este prin definiție competiția/ lupta cu ceva exterior sau chiar interior, dar neconștientizat.

Uneori, ca și în cazul muncii epuizante, care tinde să ducă corpul și psihicul prea mult peste limite, efectele unor asemenea stresuri intense și de durată chiar sunt ireversibile și apar la vârste din ce în ce mai reduse.

Cu totul altceva este starea recent studiată și definită ca ”stare de flux”, în care limitele se dizolvă prin accesul la alte resurse nebănuite, iar stresul dispare de la sine, făcând loc stărilor de martor detașat, uimit și încântat chiar față de propriile acțiuni, care de multe ori par supranaturale și în afara timpului. Stările de flux sunt caracteristice doar celor care s-au supra-antrenat atent, fără să își epuizeze resursele și demonstrează exact superioritatea efortului hormetic conștient asupra înverșunării oarbe și epuizante.

Cuvintele cheie în stresul hormetic, ca și în orice antrenament, sunt: ASUMAT, CONȘTIENT, PROGRESIV și cu RECUPERARE COMPLETĂ. Și bineînțeles, PERSEVERENȚA, deoarece doar acumulările cantitative pot duce, la momentul potrivit, la salturile calitative.

• https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2214750018305808
• https://www.americanprogress.org/article/the-power-of-the-pygmalion-effect/
• https://www.verywellmind.com/what-is-flow-2794768